Ședința Biroului Executiv Moldcoop în deplasare – Ecaterinovca, Slobozia Mare și Giurgiulești

Ședința Biroului Executiv Moldcoop în deplasare – Ecaterinovca, Slobozia Mare și Giurgiulești
Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum din Republica Moldova (Moldcoop) a desfășurat recent ședința Biroului Executiv în deplasare, având ca locații comuna Ecaterinovca (raionul Cimișlia), satele Slobozia Mare și Giurgiulești (raionul Cahul).
Această inițiativă se înscrie în obiectivul Moldcoop de a menține un dialog permanent cu cooperativele de consum din teritoriu și de a evalua direct activitățile comerciale și sociale desfășurate în localități.
Cu această ocazie, la Ecaterinovca a fost inaugurat un magazin de tip COOP, un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii comerciale locale și pentru consolidarea serviciilor oferite consumatorilor din regiune. Noul magazin reprezintă nu doar o investiție economică, ci și o confirmare a angajamentului Moldcoop de a sprijini comunitățile rurale prin crearea de locuri de muncă, acces la produse de calitate și promovarea spiritului cooperatist.
În cadrul deplasării, membrii Biroului Executiv au discutat despre perspectivele de dezvoltare a cooperativelor din sudul țării, punând accent pe diversificarea activităților comerciale și pe adaptarea acestora la necesitățile consumatorilor contemporani.